top of page

Am lansat un site medical acum șase săptămâni. Google are 4 pagini din 21.

16 sept.
4 min de citit

Când îți faci site nou, presupunerea firească e că, odată publicat, Google îl are. Pui pagina, apare în căutări. Poate nu pe primul loc, dar apare.

Nu funcționează așa, și diferența nu se vede nicăieri în panoul tău de administrare. Pagina arată perfect când o deschizi tu.

Îți dăm un exemplu din propria noastră curte, cu cifre reale.

Ce am construit

În august am lansat site-ul unei clinici pediatrice. Douăzeci și una de adrese: nouă pagini de serviciu și de evaluare, plus unsprezece articole scrise pentru părinți, vreo paisprezece mii de cuvinte.

Articolele nu sunt umplutură. Fiecare e construit pe un termen real, iar termenele alese adună peste o mie cinci sute de căutări pe lună. „Tratament ADHD la copii”, trei sute douăzeci. „Reguli pentru copiii cu ADHD”, cinci sute nouăzeci.

La șase săptămâni de la lansare, ne-am uitat ce s-a întâmplat cu ele.

Ce am găsit

Search Console are un instrument numit Inspectarea adresei URL. Îi dai o adresă și îți spune dacă Google o are, când a vizitat-o ultima oară, și de ce nu o are, dacă nu o are. Am trecut prin toate cele douăzeci și una.

  • Patru indexate: pagina principală, pagina de tarife și două pagini de evaluare.

  • Nouă cu starea „Discovered, currently not indexed”. Google știe că există și nu le-a vizitat.

  • Opt cu starea „URL is unknown to Google”. Nici nu știa că există, deși erau în sitemap.

Toate cele unsprezece articole sunt în a doua sau a treia categorie. În ultimele douăzeci și opt de zile au avut zero afișări. Nu poziții slabe. Zero.

Primul lucru pe care l-am verificat a fost dacă e vina noastră

Când vezi așa ceva pe un site pe care l-ai făcut tu, prima ipoteză e că ai greșit ceva. Am luat-o pe rând:

  • Pagina principală linkuiește toate serviciile și blogul, în HTML, nu din JavaScript.

  • Blogul linkuiește toate cele unsprezece articole, la fel.

  • Sitemapul are douăzeci și una de adrese și zero erori.

  • Nimic nu blochează indexarea, nici în robots, nici în meta.

  • Fiecare pagină are title și H1 pe termenul ei.

Construcția e în regulă. Dacă ar fi fost o greșeală tehnică, am fi găsit-o aici și am fi reparat-o într-o după-amiază.

Ce era, de fapt

„Discovered, currently not indexed” nu înseamnă că Google n-a putut ajunge la pagină. Înseamnă că a știut de ea și a decis că nu merită deocamdată efortul.

Google nu vizitează totul. Împarte atenția între milioane de site-uri, iar cât primește fiecare depinde de cât de important pare. Un domeniu lansat acum șase săptămâni, pe care nu îl recomandă aproape nimeni, primește foarte puțin. Suficient cât să vadă pagina principală.

Clinica asta avea, la momentul verificării, trei site-uri în toată țara care trimiteau link către ea. Trei, neschimbate de douăzeci și trei de luni.

Acolo e problema. Nu în articole, nu în construcție, nu în cuvintele-cheie.

De ce îți spunem asta

Pentru că e partea pe care nu o auzi când îți faci site. Ți se promite că pui conținut bun și vin pacienții, iar când nu vin, concluzia e că nu era destul de bun conținutul.

Sunt două întrebări complet diferite, cu două soluții complet diferite. „Sunt articolele bune” te trimite să rescrii texte care erau deja în regulă. „Le-a citit Google vreodată” te trimite unde e problema.

Verificarea durează zece minute și o poți face singur: intri în Search Console, iei zece adrese de pe site-ul tău, le pui pe rând în Inspectarea adresei URL și citești ce scrie. Dacă vezi „Discovered, currently not indexed” pe mai mult de câteva, ai același lucru.

Ce se face, și cât durează

Nu există buton. Se lucrează pe trei direcții în paralel.

  • Recomandări din afară, de pe site-uri reale. Ăsta e singurul lucru care schimbă cât de des vine Google la tine, și e și cel mai lent. Noi avem o listă de douăzeci și cinci de obținut până în noiembrie, la clinica asta.

  • Legături interne din paginile pe care Google chiar le vizitează către cele pe care le ignoră. Dacă vine pe pagina principală, de acolo trebuie să plece mai departe.

  • Retrimiterea sitemapului, care ajută la paginile pe care nici nu le știa. Pe cele pe care le știe și le ignoră, nu.

Le facem pe toate trei. Nu avem încă rezultatul, și n-are rost să pretindem altceva. Indexarea nu se întâmplă pentru că ai cerut-o, ci pentru că domeniul a ajuns să merite vizitat, iar asta ia luni, nu săptămâni.

Dacă cineva îți spune că site-ul nou aduce pacienți din Google în prima lună, nu a măsurat niciodată ce se întâmplă în prima lună.

Clinica din exemplu este Atlas Child Development Center, din Otopeni. Cele unsprezece articole sunt scrise de oameni care chiar lucrează cu copiii despre care scriu, și merită citite indiferent ce crede Google despre ele acum.

Iar dacă ai un site cu multe pagini și senzația că nu se întâmplă nimic, verifică indexarea înainte de orice altceva. E cea mai ieftină verificare din tot SEO-ul și, de cele mai multe ori, e cea care schimbă discuția.

 
 
 

Comentarii


Tel: 0724-255-551

Strada Mitropolit Dosoftei, București, Romania

© 2020 by Sharp Digital (BOOOST VISION MARKETING SRL)

bottom of page