Resurse · SEO · 6 minute de citit
Am lansat un site medical acum șase săptămâni. Google are 4 pagini din 21.
Când îți faci un site nou, presupui că Google îl are din ziua în care e publicat. Nu funcționează așa, și diferența nu se vede nicăieri în panoul tău de administrare.
Publicat pe 16 septembrie 2026 · actualizat pe 19 octombrie 2026
- 4 din 21pagini indexate la șase săptămâni de la lansare
- 4 → 20pagini care apar în căutări, pe 28 de zile, după două luni de lucru
- 10 minutecât durează verificarea pe care o poți face singur
Ce am construit
Pagina arată perfect când o deschizi tu. De aceea problema nu se vede. Îți dăm un exemplu din propria noastră curte, cu cifre reale.
În august am lansat site-ul unei clinici pediatrice: 21 de adrese, nouă pagini de serviciu și de evaluare, plus unsprezece articole scrise pentru părinți, cam paisprezece mii de cuvinte.
Articolele nu sunt umplutură. Fiecare e construit pe un termen real, iar termenii aleși adună peste o mie cinci sute de căutări pe lună.
Ce am găsit după șase săptămâni
Search Console are un instrument numit Inspectarea adresei URL. Îi dai o adresă și îți spune dacă Google o are, când a vizitat-o ultima oară și, dacă nu o are, de ce. Am trecut prin toate cele 21.
Patru erau indexate: pagina principală, pagina de tarife și două pagini de evaluare. Nouă aveau starea „Discovered, currently not indexed”: Google știa că există și nu le vizitase. Opt aveau starea „URL is unknown to Google”: nici nu știa de ele, deși erau în sitemap.
Toate cele unsprezece articole erau în a doua sau a treia categorie. În ultimele 28 de zile avuseseră zero afișări.
Primul lucru verificat: dacă e vina noastră
Când vezi așa ceva pe un site pe care l-ai construit tu, prima ipoteză e că ai greșit ceva. Am luat-o pe rând, punct cu punct.
Construcția era în regulă. O greșeală tehnică am fi găsit-o aici și am fi reparat-o într-o după-amiază.
- Pagina principalăTrimite către toate serviciile și blog, în HTML, nu din JavaScript.
- BlogulTrimite către toate cele unsprezece articole, la fel.
- Sitemapul21 de adrese, zero erori.
- BlocăriNimic nu oprește indexarea, nici în robots, nici în meta.
- TitluriFiecare pagină are title și H1 pe termenul ei.
Ce era, de fapt
„Discovered, currently not indexed” nu înseamnă că Google n-a putut ajunge la pagină. Înseamnă că a știut de ea și a decis că nu merită deocamdată efortul.
Google nu vizitează totul. Își împarte atenția între milioane de site-uri, iar cât primește fiecare depinde de cât de important pare. Un domeniu lansat acum șase săptămâni, pe care nu îl recomandă aproape nimeni, primește foarte puțin: cât să vadă pagina principală.
Clinica avea, la momentul verificării, trei site-uri în toată țara care trimiteau link către ea. Acolo era problema.
- Discovered, currently not indexedGoogle știe de pagină și a decis că deocamdată nu merită efortul s-o viziteze.
- URL is unknown to GoogleGoogle nici nu știe că pagina există, deși e în sitemap.
De ce îți spunem asta
Pentru că e partea pe care nu o auzi când îți faci site. Ți se spune că, dacă pui conținut bun, vin pacienții, iar când nu vin, concluzia e că nu era destul de bun conținutul.
Sunt două întrebări diferite, cu soluții diferite. „Sunt articolele bune?” te trimite să rescrii texte care erau deja în regulă. „Le-a citit Google vreodată?” te trimite acolo unde e problema.
Verificarea durează zece minute și o poți face singur.
- 1Intri în Search Console
Proprietatea site-ului tău, cu contul cu care a fost configurată.
- 2Iei zece adrese
Pagini de servicii și articole, nu doar pagina principală.
- 3Le pui în Inspectarea adresei URL
Pe rând, câte una.
- 4Citești starea
Dacă vezi „Discovered, currently not indexed” la mai mult de câteva, ai aceeași problemă.
Ce se face, și cât durează
Nu există un buton. Se lucrează pe trei direcții în paralel, iar noi le-am făcut pe toate trei la clinica asta.
Indexarea nu se întâmplă pentru că ai cerut-o, ci pentru că domeniul a ajuns să merite vizitat. Asta ia luni, nu săptămâni.
Dacă cineva îți spune că un site nou aduce pacienți din Google în prima lună, n-a măsurat niciodată ce se întâmplă în prima lună.
- 1Recomandări din afară
Linkuri de pe site-uri reale. Singurul lucru care schimbă cât de des vine Google la tine, și cel mai lent.
- 2Legături interne
Din paginile pe care Google le vizitează, către cele pe care le ignoră.
- 3Retrimiterea sitemapului
Ajută la paginile pe care Google nici nu le știa.
Actualizare, octombrie 2026
Am revenit la aceeași clinică după nouă săptămâni, cu aceleași instrumente. Search Console arată acum 25 din cele 26 de adrese ale site-ului indexate; între timp au mai apărut câteva articole.
Pentru că indexarea raportată o ia uneori înaintea realității, ne-am uitat și la ce contează de fapt: câte pagini apar în căutări.
În ultimele 28 de zile au apărut în căutări 20 de pagini, dintre care 10 articole. În cele 28 de zile de dinainte de 16 septembrie apăreau 4 pagini și niciun articol.
Afișările au crescut de la 702 la 1.688, iar intrările pe site din Google, de la 102 la 165. Am lucrat pe toate cele trei direcții în paralel, așa că nu putem spune cât a contat fiecare.
Pe scurt
Clinica din exemplu este Atlas Child Development Center, din Otopeni. Cele unsprezece articole sunt scrise de oameni care chiar lucrează cu copiii despre care scriu și merită citite indiferent ce credea Google despre ele în septembrie.
Dacă ai un site cu multe pagini și senzația că nu se întâmplă nimic, verifică indexarea înainte de orice altceva. E cea mai ieftină verificare din tot SEO-ul.
